Cine este Valentin Popa, noul ministru al Educației

Cine este Valentin Popa, noul ministru al Educației
Publicat: 26/01/2018, 13:52

Valentin Popa este rector al Universității din Suceava. Acesta a absolvit Institutul Politehnic din Iași și este inginer în Electronică și telecomunicații, iar ulterior a susținut și titlul de doctor în domeniul Componente, dispozitive și circuite electronice la aceeași instituție.

În perioada 1989-1992 a fost preparator inginer la Universitatea „Ștefan cel Mare” din Suceava, între 1992 și 1995 – asistent inginer, iar în intervalul 1995-1999 șef lucrări inginer tot la Universitatea din Suceava. Acesta și-a continuat activitatea în instituția de învățământ superior fiind, pe rând, conferențiar, profesor doctor inginer și conducător de doctorat.

În noiembrie 2017, Valentin Popa a avut mai multe schimburi de replici cu ambasadorul Rusiei în România, Valeri Kuzmin, la un seminar organizat la Suceava. Potrivit presei locale, la acel moment Kuzmin a spus că armata rusă nu a intervenit în estul Ucrainei, explicând că „atunci când a intervenit în Abhazia în două zile, din greșeală a ajuns în Tbilisi, dar după ce au înțeles greseala au dat comandă și trupele s-au retras”.

„Iata un motiv pentru care ar trebui sa colaboram in domeniul economic si stiintific. Poate împreună, cele două state, cercetatorii din cele două state, ar putea lucra la sistemul de frânare al tancurilor astfel încât să se oprească mai repede și nu în câțiva zeci de kilometri”, a replicat Valentin Popa.

În 2015, la deschiderea anului academic, Valentin Popa spunea că atât timp cât alocația pentru un student e mai mică decât cea pentru un deținut, numărul lor va tinde să se egaleze întrucât lipsa finanțării educației duce la costuri mai mari cu cei „needucați”

„Decidenții politici trebuie să fie conștienți că atât timp cât alocația pentru un student va fi mai mică decât cea pentru un deținut, într-un final, numărul acestora va tinde să se egaleze. Cu cât folosești fonduri mai puține pentru educație, cu atât ai nevoie de mai mulți bani pentru cei needucați”, a spus Popa.

Numele lui Valentin Popa a apărut în presa locală în mai multe subiecte controversate. Ziarul Obiectiv de Suceava scria în vara anului trecut că universitarii suceveni s-au plimbat în ultimul an cu bilete de avion cumpărate prin firma care a angajat-o pe soția rectorului. Soția rectorului USV, Valentin Popa, încasa bani de la această firmă, West Travel SRL Suceava, de pe poziția de casieră. Mai mult, proprietara societății menționate, Oana Coșman, figurează ca angajată a Facultății de Stiințe Economice și Administrație Publică. Conform mai multor surse, familia rectorului și cea a patronilor agenției de turism ar fi înrudite. Rectorul USV a negat existența vreunui conflict de interese, sub pretextul că nu a obținut niciun beneficiu, mai scriu jurnaliștii locali.

PSD Suceava a anunțat că îl va susține pe profesorul universitar Valentin Popa, rectorul Universității din Suceava, pentru a prelua funcția de ministru al Educației. Potrivit unor surse citate de presa locală, Valentin Popa ar fi participat, miercuri, la ședința Biroului Politic al organizației municipale PSD Suceava, unde a stat la prezidiu alături de Ioan Stan și Dan Ioan Cușnir.

Acesta a fost votat, în urmă cu puțin timp, de CEx PSD ca fiind nominalizarea pentru funcția de ministru al Educației.

Gabriela Firea anunțase anterior ședinței că o susține pe Ecaterina Andronescu pentru această funcție.

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Israelul își pregătește răzbunarea pentru Iran: ce ținte sunt luate în vizor și când poate...
Tatăl copilului Cristinei ICH, audiat la Poliție + Parchetul decide azi dacă cere mandat de...
Prodanca, atac dezlănțuit la Reghecampf: „Fotografii grotești din cluburi și interviuri date de amantă”
Demisii în lanț la o multinațională care le-a cerut angajaților să vină 5 zile pe...
Paul este motociclistul care a murit nevinovat la 18 ani, după ce a fost lovit...
Armata Română caută luptători de comando. Ce condiții trebuie să îndeplinească și ce salarii vor...
Israelul l-a declarat „persona non grata” pe secretarul general al ONU, Antonio Guterres
Presupusul iubit al Simonei Halep cere statului român banii pe 40 de apartamente! Dorin Mateiu...
Voucherele de alimente vor fi încărcate cu BANI. Ministrul Câciu a făcut anunțul OFICIAL! Cine...
O tânără care îşi înşela soţul l-a minţit că a fost violată. A inventat că...
Ana-Maria Vasiliu l-a înșelat pe Gabriel?! Soacra a rupt tăcerea: "Nu te omoară nimeni degeaba"
El este Paul, motociclistul de 18 ani care a murit într-un tragic accident, în Târgu...
Unde va fi înmormântat Irinel Columbeanu. Dezvăluiri făcute de patronul azilului
Michael Schumacher, prima apariție după 11 ani. A participat la nunta fiicei
Iranul a lansat aproape 200 de rachete către Israel. Atacul a fost „mult mai mare”...
Întrebare de ȘCOALĂ primară! De ce cad frunzele toamna?
Locul unde va fi înmormântat Irinel Columbeanu. Ultima dorință a fostului milionar
Harry, eclipsat total de William. Momentul a fost jenant
Interviurile Insula Iubirii, sezon 8. Ispita Eric Berinde își vedea viitorul alături de Cristina Rotaru.“Am...
VIDEO China este pregătită de război
Ce mesaj a postat Medana Oprea pe rețelele de socializare: "La fel este și situația...
Povestea incredibilă a femeii care s-a căsătorit cu ea însăși! Cum a sărbătorit un an...
BANCUL ZILEI. Bulă face dragoste cu o tipă pe întuneric: - Ce nesimţit eşti!
Atmosfera noastră transformă praful din Sahara în minerale care alimentează viața